Niobe se plimbă pe nesfârșita stradă Istiklal din Istanbul.

Niobe plimbându-se prin Istiklal: Când Istanbul decide că ai nevoie de mai mulți pași

După vizitarea Turnului Galata, am luat o decizie care mi s-a părut perfect rezonabilă.

„Voi continua pur și simplu să merg.”

Așa te prinde Istanbul.

Cred că faci o mică plimbare și, brusc, devii parte dintr-un râu uman care curge spre Istiklal.

A fost prima dată când am văzut această parte a Istanbulului atât de aglomerată.

Am experimentat deja mulțimi în afara stadionelor de fotbal. Aceste mulțimi au o energie foarte particulară — oameni care strigă, râd, discută despre fotbal și par gata să schimbe singuri rezultatul meciului.

Dar Istiklal era diferit.

Erau cupluri tinere ținându-se de mână, părinți încercând să își țină copiii sub ochi, grupuri de prieteni, turiști curioși și muzicanți de stradă care adăugau propria lor coloană sonoră după-amiezii.

Toate păreau festive.

Și nu exista niciun motiv pentru asta.

Apoi mi-am amintit:

Era weekend.

Pare că acesta este un motiv suficient în Istanbul.

Familii erau afară, în special cele cu copii mici, iar toți păreau să fi decis că plimbarea pe Istiklal este modul perfect de a petrece ziua.

Așa că m-am alăturat lor.

Bine… lent m-am alăturat lor.

Am descoperit că Niobe nu merge prin Istiklal.

Niobe face pași mici și precauți prin Istiklal.

Era prea mult de privit.

Vânzătorii de castane le prăjeau, vânzătorii de porumb pop-corn pregăteau pungile, iar bumbacul dulce apărea în nori uriași de dulceață.

Muzicanții de stradă cântau în timp ce clădirile istorice priveau întreaga scenă.

Iar apoi erau însăși clădirile.

De-a lungul drumului, fațadele impunătoare, apartamentele vechi, bisericile, pasajele, magazinele și consulatele istorice mi-au amintit că Istiklal nu este doar o stradă comercială.

Este o piesă vie a Istanbulului.

La fiecare câțiva pași părea să spună:

„Uită-te la mine. Sunt aici mult mai mult decât tine.”

Și, desigur, m-am uitat.

Am mers.

M-am uitat din nou.

Am mers puțin mai departe.

Până când, brusc…

O intersecție.

M-am oprit.

Acum ce fac?

Ar trebui să continui drept?

Oare Piața Taksim mai era departe?

Există o cale de întoarcere acasă de acolo?

Sau tocmai am ajuns într-o situație în care singura soluție era să mă întorc și să merg înapoi până la Galata?

M-am uitat în jur.

Cei mai mulți continuau drept.

Asta părea o metodă științifică excelentă.

Urmează mulțimea.

Așa că am continuat.

Pașii pasului, prin străzile vii ale Istiklal, până când în sfârșit am ajuns la Piața Taksim.

Iar acolo m-am oprit.

Pentru o clipă, am stat pur și simplu și m-am uitat la monument.

După toți acei pași mici, în sfârșit reușisem.

Și am realizat ceva.

Se spune că pentru a cunoași cu adevărat un loc, trebuie să îl parcurgi pe jos.

Acum înțeleg.

Nu poți experimenta Istanbul complet din spatele geamului unui taxi.

Trebuie să îți parcurgi străzile.

Trebuie să te pierzi puțin.

Trebuie să te întrebi dacă mergi în direcția corectă.

Trebuie să urmezi străini pentru că, aparent, toți ceilalți știu unde se duc.

Și, cel mai important…

Trebuie să ai încălțăminte confortabilă.

Încălțăminte foarte confortabilă.

Pentru că Istanbul îți va arăta drumul.

Doar că te-ar putea face să parcurgi câteva kilometri înainte de a o face.

Și dacă dorești să descoperi Istanbul pas cu pas, Travel Inn Turkey are multe trasee de plimbare gata pentru tine.

Doar adu-ți încălțămintea confortabilă.

Istanbulul se va ocupa de restul.

— Niobe