Niobe și mica Hagia Sophia

Urmele creștinismului

Astăzi, Niobe a urmat o altă urmă a creștinismului prin Istanbul — și a descoperit că uneori istoria nu dispare. Se schimbă doar hainele.

Lista mea de locuri creștine din Istanbul devine periculos de lungă.

De fiecare dată când cred că am ajuns la capăt, o nouă biserică, un nou sfânt sau o nouă poveste bizantină pare să șoptească: „Nu ai terminat încă.”

Așa că astăzi m-am dus în căutarea Sfinților Sergiu și Bacchus.

În prezent, majoritatea oamenilor cunosc biserica sub numele de Küçük Ayasofya — mica Hagia Sophia. Este acum o moschee, dar dacă pășești înăuntru, ești imediat reamintit că această clădire a trăit mai multe vieți.

Și ce viață a avut!

O biserică construită în epoca lui Iustinian

Biserica Sfinților Sergiu și Bacchus datează din secolul al VI-lea, în timpul domniei împăratului bizantin Iustinian I. Clădirea a fost finalizată în jurul anului 536, deși savanții continuă să dezbată data exactă și scopul ei.

Iustinian este, desigur, împăratul din spatele marii Hagia Sophia.

Dar înainte de a ajunge la faimosul gigant din vecinătate, am găsit această clădire mai mică, mult mai intimă.

Și brusc am înțeles de ce poartă numele de mica Hagia Sophia.

Comparația nu ține doar de dimensiune. Clădirea are un design centralizat remarcabil, cu o cupolă ridicată deasupra unei aranjări octogonale de stâlpi. Arhitecții săi experimentau cu forme care curând ar îndruma arhitectura bizantină spre direcții noi și fascinante.

Părea aproape ca și cum aș fi pătruns într-un laborator de arhitectură bizantină.

Un laborator foarte frumos.

Uită-te în sus, Niobe!

Cel mai bun sfat pe care i-l-aș putea da unui călător curios este:

Nu intra doar și privește în jur. Uită-te în sus.

În interior, există ceva ce mi-a atras imediat atenția — o inscripție greacă antică care rulează de-a lungul decorului arhitectural.

Inscripția îl onorează pe împăratul Iustinian, pe împărăteasa Teodora și pe sfântul Sergiu.

Și acolo era.

Cuvinte cioplite în piatră acum mai mult de o mie de ani.

Am stat acolo gândindu-mă la câte persoane trebuie să fi privit aceleași litere înainte de mine.

Împărați.

Prelați.

Credincioși.

Călători.

Oameni care au trăit și au murit în Constantinopol.

Și acum eu, Niobe, încercând să înțeleg ce încercau să le spună viitorului.

De ce Sergiu și Bacchus?

Doi soldați, doi mucenici

Sergiu și Bacchus sunt tradițional amintiți ca soldați romani care au fost martirizați din cauza credinței lor creștine.

Conform tradiției legate de Iustinian, cei doi sfinți aveau o legătură deosebit de importantă cu împăratul. O legendă spune că au apărut într-o viziune legată de soarta lui Iustinian și l-au ajutat să își demonstreze nevinovăția. Iustinian a devenit ulterior împărat și i-a onorat prin construirea unei biserici dedicate lor.

Fie că fiecare detaliu al poveștii aparține istoriei sau legendei, un singur lucru este cert:

Iustinian a vrut ca acești sfinți să fie amintiți.

Și a construit ceva extraordinar în onoarea lor.

Și apoi istoria s-a schimbat din nou...

Astăzi, nu plimbam printr-o biserică bizantină funcțională.

Visitam o moschee.

Clădirea a fost transformată în moschee în perioada otomană, transformarea fiind datată general la sfârșitul secolului al XV-lea sau începutul secolului al XVI-lea. Elemente islamice au fost adăugate, inclusiv un mihrab și un minbar, în timp ce structura bizantină a clădirii a rămas intactă.

Și acesta este unul dintre lucrurile pe care le iubesc la Istanbul.

Clădirea nu pretinde că a existat doar un singur capitol.

Creștinismul este încă acolo.

Islamul este acolo.

Imperiul Bizantin este acolo.

Imperiul Otoman este acolo.

Iar Istanbulul modern este acolo de asemenea.

Toate ocupând același spațiu.

Toate lăsând ceva în urmă.

Urmele sunt peste tot

Am început să realizez că urmărirea creștinismului prin Istanbul nu înseamnă doar vizitarea bisericilor.

Înseamnă să privești cu atenție.

O inscripție.

Un stâlp.

Un detaliu arhitectural supraviețuit.

O fostă biserică care este acum o moschee.

O mănăstire ascunsă în spatele unei străzi moderne.

Un nume care a supraviețuit chiar și atunci când clădirea și-a schimbat funcția.

Mica Hagia Sophia mi-a amintit din nou acest lucru.

Trecutul creștin nu este întotdeauna prezentat în fața ta cu un semn mare care spune:

„Iată-mă!”

Uneori trebuie să te uiți deasupra capului tău.

Uneori trebuie să citești piatra.

Uneori trebuie să întrebi ce a fost o clădire înainte de a deveni ceea ce vezi azi.

Și uneori trebuie pur și simplu să stai liniștit în mijlocul ei și să visezi.

Lista mea se face tot mai lungă...

Așa că, am venit astăzi să învăț despre Sfinții Sergiu și Bacchus.

Am plecat cu o altă întrebare:

Câte urme creștine mai așteaptă încă de mine în Istanbul?

Răspunsul, judecând după caietul meu, este:

FOARTE MULTE.

Lista mea este lungă.

Foarte lungă.

Și am senzația că Niobe va urma aceste urme pentru destul de mult timp.

La urma urmei, Istanbulul a avut aproape două mii de ani să colecteze povești.

Și abia am început să le caut.

Următoarea oprire?

Păi...

Vei trebui să o urmezi pe Niobe pentru a afla.