Descoperirea neașteptată a lui Niobe

Hagia Euphemia din Hipodromul din Istanbul

Unele descoperiri sunt planificate.

Altele se întâmplă pur și simplu.

Iar uneori, cele mai fascinante locuri din Istanbul sunt cele pe care nu le-ai căutat niciodată intenționat.

Acesta a fost exact cazul meu într-o zi frumoasă, în timp ce plimbam prin Hipodromul Constantinopolului.

Nu căutam o biserică.

Nu urmaam o hartă istorică.

Nu căutam niciun alt monument bizantin.

Am văzut doar un prieten stând lângă o gardă și am decis să merg să-i spun „bună”.

Și apoi l-am observat.

O mică placă.

Un nume.

Hagia Euphemia.

M-am oprit.

Pentru o clipă, zgomotul Istanbulului modern părea să dispară.

Am stat acolo citind cu atenție informațiile, încercând să înțeleg ce se ascundea sub picioarele mele și în jurul meu. Până în acel moment, trecusem pe lângă acest loc fără să-l observ cu adevărat.

Câți alți oameni au făcut exact același lucru?

În fiecare zi, localnicii, vizitatorii și turiștii trec prin Hipodrom. Ei fotografiază monumentele antice, se plimbă printre obeliscuri, vizitează Moscheea Albastră și Sfânta Sofia, apoi își continuă drumul.

Și totuși, aici, aproape discret, se afla un alt capitol al Constantinopolului.

Un capitol pe care mulți oameni ar putea să nu îl observe niciodată.

M-am așezat și am imaginat trecutul

Timpul era frumos, așa că m-am așezat pentru o vreme pe o gardă din apropiere.

Și brusc am început să-mi pun o întrebare simplă:

Ce era acest loc înainte de a deveni un sit arheologic înconjurat de Istanbulul modern?

Era greu de imaginat.

În prezent, oamenii trec pe lângă el purtând pungi de cumpărături, ținând camere foto, verificându-și telefoanele și căutând următoarea destinație.

Dar acum câteva secole, această zonă făcea parte din Constantinopol.

Hipodromul era unul dintre marile spații publice și ceremoniale ale capitalei bizantine. În apropiere se aflau palate, biserici și alte clădiri legate de lumea imperială.

Iar Hagia Euphemia avea propria sa poveste remarcabilă.

Structura supraviețuitoare a făcut inițial parte dintr-un complex palatinal și este asociată cu palatul oficialului de rang înalt Antiochos. Sala sa centrală de recepție a fost ulterior transformată într-o biserică dedicată Sfintei Eufimia.

Brusc, rămășițele arheologice mici din fața mea nu mai păreau mici.

Ele aparțineau unei povești mult mai mari.

Sfânta Eufimia m-a readus la un alt Istanbul

Și apoi mi-am amintit ceva.

Fusesem deja la o altă biserică dedicată Sfintei Eufimia.

Nu aici.

Lângă malul asiatic al Istanbulului, în Kadıköy.

Acum acea amintire a conectat două părți diferite ale orașului pentru mine.

O singură sfântă.

Două maluri ale Istanbulului.

Două locuri diferite.

Și secole de istorie între ele.

Povestea Sfintei Eufimia este profund legată de Calcedon, astăzi Kadıköy. Sanctuarul ei original se afla acolo, iar cultul ei a devenit deosebit de important după Sinodul de la Calcedon din 451. Mai târziu, în secolul al VII-lea, moaștele sale au fost transferate la Constantinopol și așezate lângă Hipodrom.

M-am uitat din nou la rămășițe.

Acum nu mai priveam doar pietre.

Priveam o conexiune între vechiul Calcedon și Constantinopol.

Între malul asiatic și cel european al Istanbulului de astăzi.

Între Istanbulul pe care îl cunosc azi și Constantinopolul care a existat acum multe secole.

O biserică ascunsă în plină vedere

Ceea ce m-a fascinat cel mai mult a fost cât de ușor era să ratezi acest loc.

Nu exista o intrare grandioasă care să anunțe:

„Aici se află o importantă biserică bizantină.”

Nu exista un monument uriaș care să domine linia orizontului.

Doar rămășițe arheologice, o placă, străzile din jur și oameni care își continuau ziua.

Și totuși, acest loc a avut odinioară o importanță religioasă și istorică enormă.

Biserica a devenit Biserica Sfintei Eufimia din Hipodrom, cunoscută în greacă sub numele de Ἁγία Εὐφημία ἐν τῷ Ἱπποδρομίῳ.

A supraviețuit unor perioade dramatice ale istoriei bizantine, inclusiv controversa iconoclastă, restaurări ulterioare și ocupația latină a Constantinopolului. Săpăturile arheologice au dezvăluit în cele din urmă importante rămășițe ale bisericii și fragmente din decorul său mural medieval.

Situl a fost redescoperit arheologic în secolul XX. Săpăturile au început după ce au fost identificate rămășițe și fresce în zonă, cu investigații suplimentare în anii 1940 și 1950.

Iar eu l-am descoperit pur și simplu pentru că am mers să-i spun „bună” unui prieten.

Descoperirile neașteptate sunt uneori cele mai bune

Zâmbet.

Acesta era exact genul de descoperire pe care îl iubesc la Istanbul.

Poți planifica o întreagă zi.

Poți pregăti un itinerariu.

Poți marca fiecare monument faimos pe harta ta.

Și apoi Istanbulul îți oferă brusc ceva pentru care nu căutai.

O mică placă.

O ruină uitată.

O biserică antică.

O poveste ascunsă în spatele unei gardă moderne.

În acea după-amiază, Hagia Euphemia a devenit încă un capitol neașteptat în călătoria mea prin Istanbul.

Am venit pur și simplu să-i spun „bună”.

În schimb, m-am trezit stând lângă Hipodrom, imaginând împărați, curteni, închinători și pelerini care au trecut odinioară prin aceeași parte a Constantinopolului.

Și am continuat să mă gândesc la oamenii care treceau pe lângă mine.

Câți știau ce se află aici?

Câți s-au oprit să citească placa?

Câți vor trece pur și simplu pe lângă ea?

Poate acesta este motivul pentru care Istanbulul este atât de extraordinar.

Istoria sa nu stă mereu în fața ta ca un monument magnific.

Uneori așteaptă discret.

Uneori trebuie să observi o mică placă.

Uneori trebuie să te oprești.

Și uneori, ca Niobe, trebuie să fii pur și simplu în locul potrivit la momentul potrivit.

Altă descoperire. Altă poveste.

Când m-am ridicat în sfârșit și am continuat plimbarea, am știut că acesta nu era sfârșitul poveștii.

A fost începutul alteia.

Fusesem deja întâlnit cu Sfânta Eufimia pe malul asiatic al Istanbulului.

Acum o întâlnisem neașteptat din nou lângă vechiul Hipodrom.

Două locuri.

Două maluri ale orașului.

O singură remarcabilă poveste bizantină.

Și din nou, Istanbulul mi-a reamintit că cele mai bune descoperiri nu sunt întotdeauna cele pe care le planificăm.

Uneori...

orașul găsește povestea pentru noi.

Iar aceasta a devenit o altă poveste pentru Niobe.